Un vis devenit realitate: Balet

Când eram mică îmi doream să fiu medic stomatolog sau chirurg cardiolog, să am 3 copii, să cânt la pian și să fiu balerină. Anii au trecut și am realizat că medicina nu este pentru mine așa că m-am reorientat. Nu am învățat ÎNCĂ să cânt la pian și acum consider că 2 copii sunt suficienți. Însă totuși mi-am îndeplinit o dorință din copilărie: am început să iau lecții de balet.

Deși îmi doream de mult să încep cursuri, nu îmi făcusem niciodată timp să caut o școală de balet și să încep efectiv să învăț tainele acestui minunat dans. Astfel că soarta a creat conjunctura favorabilă pentru a-mi îndeplini visul.

Într-o seară de ianuarie, la ziua unei prietene, una dintre fetele invitate a povestit de cursurile de balet la care participă și cât de mult îi place. Întâmplător în perioada respectivă se crea o grupă nouă de începători, iar în zilele respective se făceau înscrierile. Deși nu mai eram de câțiva ani în culmea tinereții pentru cursuri nu exista limită de vârstă.

Am mers acasă țopăind de bucurie că școala m-a găsit pe mine, am analizat ce ar însemna să încep cursurile de balet și deși părea imposibil să le încadrez in programul meu, am hotărât că trebuie să încerc. Ăsta era momentul perfect ca visul meu să devină realitate. Deja mă vedeam pe poante făcând piruete grațioase, cu costume diafane și aplaudată de public.

M-am înscris la cursuri, iar în februarie am participat la prima lecție de balet. Aveam emoții foarte mari, nu știam cum o să mă descurc. Am avut norocul însă să am parte de o profesoară extraordinară care a avut multă răbdare cu noi, a înțeles că deși nu e ușor vrem să fim acolo și ne-a explicat mereu în detaliu fiecare exercițiu pentru a-l efectua corect. Susținerea colegelor a avut de asemenea un cuvânt de spus. Sunt niște fete sufletiste, ne încurajăm una pe alta, ne trimitem filmulețe cu noile mișcări și am devenit foarte unite. Astfel am prins încredere în mine că pot să fac asta.

Am învățat pașii de bază, mișcările mâinilor și denumirile lor, precum și combinații de pași. Cel mai greu mi s-a părut corelarea mâinilor și picioarelor, care inițial păreau că fiecare are drumul său. Veștile bune nu s-au lăsat așteptate prea mult. Astfel că după 1 an de cursuri am primit vestea cea mare: grupa mea urma să aibă un dans în spectacolul de sfârșit de an al scolii de balet.

Au fost câteva luni în care am învățat coregrafia, am exersat și am învățat să ne sincronizăm. A fost un drum frumos, am învățat multe lucruri noi și interesante, am descoperit încă o dată că lucrurile făcute în echipă vor fi întotdeauna deosebite.

În ziua spectacolului, împreună cu mari și mici ne-am prezentat la sala de spectacol a Palatului Copiilor. Publicul a ocupat aproape toate locurile libere din sală. Sute de ochi ațintiți către scenă așteptând dansurile magice ale balerinelor.

A venit și rândul nostru. În momentul în care am fost chemate pe scenă, emoțiile mi-au cuprins instant fiecare participă a corpului. Inima era pe punctul a exploda, iar pentru o fracțiune de secundă am avut sentimentul că am uitat toată coregrafia. Nu a fost așa. Totul a ieșit minunat, ne-am mișcat pe muzică, în sincron și ne-am simțit teribil de bine pe scenă. Costumele ne-au făcut să arătăm ca niște prințese, iar coregrafia ne-a pus în valoare dând senzația că plutim. Totul a venit în mod natural, parcă făceam asta din copilărie și locul nostru nu era nicăieri în altă parte.

La momentul aplauzelor timpul s-a oprit în loc. Am savurat fiecare secundă și încă nu realizam că visele devin realitate. Am pus suflet și dedicare în această pasiune, iar rezultatul a fost pe măsură. Este o amintire prețioasă și o voi păstra cu grijă în cutia cu momente memorabile ale vieții.

Următorul pas: poantele.  Nu e simplu, însă ador baletul și pas cu pas voi ajunge acolo.

Așa că indiferent ce vârstă ai sau câți copii te așteaptă acasă, da-ți o șansă și lasă un vis să devină realitate. “…e prea târziu pentru visul meu” e doar un basm, niciodată nu e prea târziu să îți urmezi visul și să fi fericit. Fă alegerea corectă: Choose to be happy!

Share dacă ți-a plăcutShare on Facebook
Facebook

4 thoughts on “Un vis devenit realitate: Balet

    • Choose to be happy! says:

      I love ballet and the way I feel when I dance. I am really glad that you liked my article 🙂
      In the future I plan to have an English version as well 🙂

    • Choose to be happy! says:

      Important e sa fi deschis la oportunitatile care apar si sa profiti de fiecare sansa de a fi fericit cu ceea ce faci 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *