Ești mai frumoasă decât crezi

Esti mai frumoasa decat crezi - Choose to be happy

Cu greu găsești în ziua de azi femei care să fie mulțumite în totalitate de modul în care arată. Părul rebel care se așează întotdeauna fix în direcția opusă față de cea dorită, care stă prea vâlvoi sau prea lipit de cap, acel mic coș care dă senzația că vrea să cucerească toată fața și oricât ai vrea să îl acoperi răsare victorios prin cele două straturi de fond de ten, rochia preferată care se mulează perfect peste abdomenul pe care s-au prins cu încăpățânare două kilograme ușor si sigur și de care nu reusești să te mai desparți sunt doar câteva dintre elementele unei liste lungi de lucruri care aduc nemulțumirea din fața oglinzii.

Viața de femeie nu este ușoară, au zis-o o mulțime de oameni și o poate confirma fiecare femeie care îți iese în cale, însă pot spune cu mâna pe inimă că este  frumoasă, iar fiecare femeie este frumoasă în felul ei. Se spune că frumusețea vine în primul rând din interior, este subliniată de felul tău de a fi, iar atitudinea este cea care întoarce capetele oamenilor din jur în mod admirativ.

Așa că ceea ce ai de făcut azi este să descoperi acele lucruri pe care le apreciezi la tine, să le pui în evidență și să lași atitudinea să își pună magia în mișcare în fața întâlnirii importante cu oglinda. Simțindu-te bine în corpul tău vei observa că ești mai frumoasă decât crezi.

Eu m-am luptat de ani de zile cu părul meu întrucât este ondulat și rareori stă așa cum mi-aș dori, însă am învățat să îi iubesc buclele rebele și volumul exagerat și nu mă mai stresez cu asta. Partea interesantă este că majoritatea femeilor din jurul meu îmi admiră părul bogat și ondulat. Pe lângă asta rujul roșu, pe care îl port indiferent de ocazie, îmi subliniază zâmbetul care mă însoțește pretutindeni, astfel că firele rebele trec de cele mai multe ori neobservate.

Un alt lucru care îmi sare în ochi de multe ori când mă uit în oglindă este acel colăcel din jurul burții. Oricât m-as chinui să scap de el, a hotărât că vom fi împreună la bine și la greu și se ține puternic de cuvânt. Cu toate astea, picioarele arată bine și sunt prietene cu tocurile, așa că o bluză o idee mai lărguță, o fustă și o pereche de tocuri potrivite pentru mult mers pe jos, mă fac să arăt exact așa cum îmi doresc.

Pe de altă parte, de curând băiatul meu s-a declarat un fan înfocat al colăcelului meu pufos. În fiecare zi mă strânge în brațe, își pune capul pe burta mea și îmi spune că îmi adoră burta pufoasă și că nu vrea ca ea să dispară (în prezent, atunci când mă îmbrățișează capul lui ajunge fix în dreptul abdomenului). Îl liniștesc mereu spunându-i că dacă pufoșenia nu a dispărut până acum sunt șanse foarte mici să o facă pe viitor. Deși recunosc că încă visez la abdomen cu pătrațele, mă bucur enorm de aceste momente care vor zbura ca gândul, dar mă vor însoți toată viața.

Așa că important este cum te simți tu în pielea ta și felul tău de a fi, iar persoane care vor adora ”imperfecțiunile” tale vor apărea cu siguranță în viața ta.

Alege atitudinea potrivită în orice moment: Choose to be happy!

Share dacă ți-a plăcutShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *