5 lucruri pe care le-am învățat de la copilul meu

Choose to be happy - 5 lucruri pe care le-am învățat de la copilul meu

Se spune că fiecare persoană care îți iese în cale îți influențează viața într-un anumit mod, îți poate schimba perspectiva asupra unor lucruri sau poate deveni chiar un model de urmat. Ei bine, în categoria persoanelor care îți schimbă viața, îi putem include și pe copii, copii noștri.

Îmbrățișarea rolului de părinte vine la pachet cu schimbarea modului în care luăm decizii, a reorganizării listei de priorități, dar și cu o influență pozitivă asupra părinților la nivel emoțional. Deși băiatul meu are doar 5 ani, m-a învățat o serie de lucruri importante pe care noi adulții le uităm pe măsură ce creștem, dar care ne fac viața mai frumoasă. Iată câteva dintre ele, cele mai relevante:

  1. Poți găsi soluții la orice situație

Atunci când ești mic, fiecare situație are o soluție care așteaptă doar să fie descoperită. Vorba noastră este ”Nu-i nimic că s-a întâmplat asta, hai să vedem ce soluție găsim sau cum putem preveni pe viitor”, iar ulterior începe procesul de pus pe listă a soluțiilor care ar putea ajuta în cazul nostru. Nu e un proces ușor, dar repetând în mod consecvent acest tip de atitudine la un moment dat devine parte din tine și vei observa că vei avea această abordare și în alte situații care nu țin de domeniul parentingului.

  1. Poți deveni orice îți dorești să devii

Toți copii își aleg de la vârste fragede meseria sau chiar meseriile pe care le vor practica atunci când vor fi mari, iar această listă lungă și în continuă schimbare pare să includă orice. Deși nu toți putem deveni astronauți sau polițiști este important să nu renunțăm la lucrurile pe care ni le dorim și care ne fac fericiți, este necesar doar să căutăm oportunitatea și să ne ținem cu dinții de ea atunci când ea apare.

  1. Nimic nu este imposibil

De curând am ajuns în fața unei cutii de LEGO care depășea bugetul disponibil. Încercând să îi explic celui mic că momentan este necesar să ne reorientăm către altă variantă, el mi-a spus: ”Nu-i nimic mami dacă nu ai bani, mergem la bancomat și scoatem de acolo” 🙂

Alt exemplu a fost discuția despre mersul pe lună. Deși îi explicăm că ajunsul pe lună nu este chiar așa la îndemână întrucât este extrem de departe, el își dorește doar să mai crească puțin astfel încât să putem merge cu racheta pe lună toți 3 🙂

Încearcă să depășești barierele imposibilului întrucât de multe ori ele sunt impuse de gândirea noastră și nu au neapărat o bază reală.

  1. Fă-ți prieteni în orice context

Joaca de unul singur nu este niciodată la fel de distractivă ca joaca în echipă, iar copiilor nu le-a luat mult să descopere aceste lucru. Ei reușesc să își facă prieteni noi fantastic de repede folosind cea mai simplă abordare: ”Vrei să fim prieteni?”, abordare care funcționează de fiecare dată. În acest sens am învățat că nu ai nevoie de un cadru formal pentru a interacționa cu alți adulți, iar un simplu salut poate duce la conversații interesante și ulterior la prietenii de lungă durată.

  1. Petrece timp împreună

Nu demult era o reclamă la Mastercard care împărțea viața în lucruri neprețuite și restul ce pot fi cumpărate cu Mastercard, iar timpul petrecut cu cei dragi este cu siguranță pe lista lucrurilor neprețuite. Bucuria momentelor petrecute împreună îți va aduce fericirea pe moment, va sta la baza comunicării și a legăturilor puternice familia ta, dar va contribui și la creearea amintilor frumoase care vor rezista peste trecerea anilor. Așa că dacă poți amâna spălatul vaselor sau datul cu aspiratorul, profită de acest timp și fă ceva distractiv cu cei dragi.

Fiecare moment este unic și în timp și neprețuit așa că lasă grijile deoparte, fă lucruri care îți aduc zâmbetul pe buze, iar restul lucrurilor frumoase vor veni cât se poate de natural.

Choose to be happy!

Share dacă ți-a plăcutShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *