Squash

Întotdeauna am fost în căutare de lucruri noi și interesante de făcut, iar în măsura în care implică mișcare și timp petrecut cu cei dragi cu atât mă atrage mai tare. Auzisem de squash de ceva timp, însă nu apucasem să joc până iarna trecută. Mai jucasem tenis, mi-a plăcut și știam că squash-ul este ceva similar așa că am zis că trebuie să încercăm. Povestind cu niște prieteni, am aflat că ei joacă des și s-au oferit să ne inițieze în acest sport.

Regulile sunt destul de simple și ușor de reținut, iar o partidă se poate juca în 2 sau 4 jucători. Fiecare jucător folosește o rachetă, care este puțin mai ușoară decât o rachetă de tenis și niște mingi mici de cauciuc goale pe dinăuntru care sar mai tare sau mai încet în funcție de dificultatea aleasă. Noi momentan jucăm cu mingea cu punct albastru pentru începători care ne permite să avem un joc susținut, având în vedere că este mai elastică și sare mai mult. Ne-am propus ca pe măsură ce devenim mai experimentați să progresăm către următoarele nivele de rigiditate, stabilite de culoarea punctului de pe minge.

Mingii squash

Atât rachetele, cât și mingea se găsesc la sala de sport, fiind necesară de acasă doar o pereche de pantofi sport adecvați sporturilor indoor ce nu lasă urme pe parchet și o îmbrăcăminte lejeră care să permită mișcarea în bune condiții.

Terenul de squash se află în săli de sport special amenajate și este format din patru pereți. Peretele din față este delimitat în zone în care se servește și zone în care se returnează serva. La fel și terenul este împărțit în zone de servă și zone de joc, iar persoana care servește este cea care a câștigat ultimul punct. Practic, jucătorii trebuie să lovească alternativ mingea trimițând-o pe zona aferentă de pe peretele de joc.

Deși este un sport mai puțin cunoscut, squash-ul este un sport foarte eficient pentru că pune tot corpul în mișcare, după o zi de 8 ore petrecută la birou.

Beneficiile squash-ului sunt multiple:

  • Tonifierea corpului deoarece implică un efort susținut, implică foarte multe categorii de mușchi și mișcări complexe (se vor lucra inclusiv pătrățelele de pe abdomen)
  • Menținerea sănătății inimii și a plămânilor
  • Consumarea unui număr mare de calorii (în 1 oră poți pierde până la 1000-1300 de calorii, în funcție de intensitatea jocului)
  • Este distractiv și ajută la relaxare
  • Energizează organismul
  • Este un sport inteligent care sporește spiritul competitiv și presupune crearea de strategii de combatere și observare a adversarului
  • Dezvoltă coordonarea și viteza de reacție
  • Poate fi practicat în orice sezon și nu există restricții privind regularitatea cu care se poate practica
  • Există palete și pentru copii așa că se poate transforma cu ușurință într-un sport de familie
  • Accidentările sunt rare fiind considerat un sport sigur

Noi am găsit sala Squash4all în apropierea zonei în care locuim și ne place. Squash4all deține 4 terenuri de joc, personalul este foarte amabil, vestiarele sunt curate, iar dușurile au mereu apă caldă. Sala este deschisă până la ora 24:00, așa că nu avem probleme în a găsi o sală liberă chiar și la ore mai târzii. Au și un sistem online de programări pentru a putea rezerva din timp sala și ora preferată. Sala dispune de asemenea și de personal trainer cu experiență care te poate ajuta să-ți îndeplinești obiectivele propuse (de la scăderea în greutate până la înalta performanță). Folosind 7card avem o reducere de 15 lei așa că avem un motiv în plus să mergem acolo.

Recomand cu mare drag acest sport, având în vedere beneficiile pe care le are, ușurința cu care se poate juca și faptul că se poate practica în orice sezon. Indiferent că alegi squash sau alt sport, practică-l cu plăcere și nu uita: Choose to be happy!

Share dacă ți-a plăcutShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *